luni, 26 mai 2008

Orasul Victoria - ca la Caracal

EXPLOZIE LA FABRICA DE EXPLOZIBIL



Explozie puternică la combinatul chimic din localitatea Victoria, judeţul Braşov.

Două persoane au murit în urma deflagraţiei, rămăşiţe din trupurile lor fiind găsite în zona crematorului, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Victimă colaterală a tragicului eveniment a fost chiar tatăl unui bărbat decedat în urma exploziei. Acesta a făcut infarct după ce a aflat că fiul său a murit.

Societatea produce capsule explozibil, iar tragicul eveniment s-a produs în momentul în care muncitorii au folosit o capsulă detonantă cu fitil, pentru a distruge deşeurile. Flacăra care a urmat s-a ridicat la câţiva metri înălţime, retrăgându-se în câteva secunde.

Explozia a avut loc la ora 9.00, dar cercetările la faţa locului continuă. Mai mulţi poliţişti, jandarmi, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Urgenţă încearcă să stabilească exact din ce cauză s-a produs explozia.

Deflagraţia a spart geamurile mai multor locuinţe din oraş, iar bubuitura s-a auzit în toate satele din jur.

Niciun comentariu: